Mi-e frică să dorm singur.

Sunt în ring de la 12 ani. Am început cu Taekwondo și apoi am trecut la K1. Am întâlnit adversari de toate mărimile, atât în competiții cât și în anii în care am fost în Legiunea Străină. Am văzut atâtea lucruri la viața mea, din păcate, că nimic nu mă mai speria.

Până acum 2 ani. Îmi terminasem serviciul militar de câteva luni și mă întorsesem acasă. Aveam un apartament de 2 camere în care stăteam singur. Era o schimbare plăcută după atâția ani de împărțit o baracă cu încă 15 colegi. Totul bine și frumos până în seara în care am primit o vizită neașteptată de la o cunoștință veche: diabetul.

Aveam diabet de niște ani buni și învățasem să trăiesc cu el. Nu e ușor, dar sunt un luptător. Însă sunt și lucruri în fața cărora ești fără apărare. Ca de exemplu, o criză de hipoglicemie.

Țin minte că urcam scările către apartamentul meu. A început să mi se facă cald, simțeam nevoia de aer. Am început să mă uit în jur după un geam, dar totul era confuz. Mi-am dat seama că s-ar putea să fie un episod de hipoglicemie și am încercat să iau repede din buzunar ciocolata pe care o am mereu la mine.
Dar mâinile nu mă ascultau. Mă uitam la ele ca la brațele unui străin. Tremurau, zvâcneau, iar eu nu aveam nici un fel de control asupra lor. Mă învârteam în cerc, țipam și eram total dezorientat. M-am întins pe jos, vedeam și auzeam ce se întâmplă în jurul meu, dar ca prin vis.

Așa m-a găsit doamna Ana, o pensionară care stă cu un etaj mai sus. A văzut ciocolata din mâna mea și a înțeles despre ce e vorba – soțul ei avea și el diabet și mai trecuse prin asta.

Mi-a spus mai târziu că s-a chinuit minute bune să mă convingă să mănânc batonul, în timp ce eu dădeam din mâini și din picioare. Vă dați seama cât de greu e să lupți cu un om cu 100 de kile mai mare ca tine?
În noaptea aia nu am mai închis un ochi. Mi-era teamă ca nu cumva să se întâmple din nou. Și ce mă făceam dacă mă apuca când eram singur în casă?

Am rămas cu sentimentul ăsta de neputință până în ziua de azi. E groaznic să știi că orice ai face, oricât te-ai pregăti, nu deții controlul. Dar viața merge înainte. Așa că mă lupt în fiecare zi și sper că totul va fi bine.

*Întâmplările relatate în acest site sunt dramatizări creative menite să ajute la constientizarea efectelor hipoglicemiei.