M-a chemat în biroul lui și m-a rugat să rămân cu el după program

Are 42 de ani, e căsătorit, cu doi copii mari. S-a angajat în companie imediat după facultate și a urcat, încet-încet, până la poziția de azi, director de vânzări. Cu noroc dar și cu muncă, atent și cu șefii, dar și cu colegii, una peste alta, meritat. Acum 5 ani, când am venit și eu în departament, l-am găsit aici, senior. M-a ajutat, mi-a arătat ce și cum, mi-a spus de cine să mă feresc sau de la cine am de învățat. Ne-am înțeles bine, ca doi colegi, iar ca șef, acum, s-a comportat ireproșabil. Până aseară.

Am stat până mai târziu, aveam de terminat raportul de pe trimestrul ăsta. Colegii au plecat rând pe rând, s-a înserat, mai era lumină doar la biroul meu și în biroul lui. Mă pregăteam să dau Save și să o iau și eu spre casă, la soț și la copil, când mi-a sunat telefonul de pe birou. Era el, care m-a chemat până în birou. Am bătut la ușă, am intrat, arăta altfel decât de obicei. Agitat, puțin transpirat, era destul de clar că nu la situația de vânzări îi stătea lui mintea.

“Ai program în seara asta?”. Întrebarea m-a luat puțin prin surprindere. “Nu ceva special”, am răspuns. “Atunci, te superi dacă te rog să mai stai puțin cu mine, după program?”. “Ai să-mi dai ceva de făcut?” “Nu, doar să stai cu mine puțin. Ia loc!” și a arătat către canapea. Nu putea să fie el, colegul și acum șeful meu, după atâția ani de când lucrăm împreună, care să facă așa ceva. Știe că sunt măritată, îl cunoaște pe soțul meu, e nebun? La el nu a ajuns tot scandalul #metoo?! Dar înainte să deschid gura, a apucat să zică: “Am diabet, sunt pe insulină de ani de zile” mi-a spus, încercând să își potolească agitația.

“Mi-am luat tratamentul, dar acum cred că am o criză de hipoglicemie, mi-a scăzut prea tare glicemia. Am mâncat o bomboană, cred că o să îmi revin, dar nu știu niciodată dacă nu îmi pierd cunoștința și nu cad și de-aia nu pot fi singur în momentele astea. Poți să mai stai puțin cu mine până îmi revin? Și, te rog, poți să ții doar pentru tine chestia asta? Nu vreau să știe nimeni de aici că șeful lor, regele vânzărilor, eroul care câștigă orice negociere, se teme de fapt de o hipoglicemie, care se rezolvă cu o bomboană. Dar care mă și poate face să nu îmi mai văd niciodată soția și copiii. Și de tine mi-e rușine, dar ne știm demult iar în plus, nu am de ales. Te rog pe tine sau chem salvarea, dar mi-e jenă și de oamenii ăia, de câte ori i-am chemat pentru ceva ce lor poate li se pare o prostie. S-or fi săturat și ei, suntem un milion de persoane cu diabet în România, avem hipoglicemii lunar sau mai des. Pot să am încredere în tine?”.

Am stat cu el jumătate de oră, și-a revenit, am plecat fiecare spre casa lui. Azi l-am văzut la birou, era din nou, pentru ceilalți, eroul negocierilor și regele vânzărilor. Eu eram singura care vedea doar un om.

*Întâmplările relatate în acest site sunt dramatizări creative menite să ajute la constientizarea efectelor hipoglicemiei.