M-am trezit dezbrăcată, înconjurată de bărbați necunoscuți.

Niciodată nu te gândești că astăzi e ziua în care viața ta se va schimba. E adevărat, aveam o teză în ziua aia, dar nici măcar eu nu credeam că e așa importantă.

Stătusem până târziu să învăț așa că dimineață am dormit mai mult. M-am îmbrăcat pe repede înainte și am plecat fără să mănânc, mi-era să nu întârzii. Am ajuns bine la școală, am apucat să și vorbesc puțin cu fetele înainte de oră. Când am auzit clopoțelul, un val de căldură a trecut prin mine, dar am zis că sunt emoțiile de dinaintea tezei.

Partea ciudată a venit imediat după aia. Clopoțelul nu se mai oprea din sunat, țiuia întruna, din ce în ce mai tare în capul meu. M-am uitat în jur să văd ce se întâmplă, dar am văzut doar fețe îngrozite care se uitau la mine.

A urmat căderea și apoi nu am mai știut nimic.

Când m-am trezit, am văzut niște figuri neclare care se agitau deasupra mea. Când ceața s-a risipit am văzut doi bărbați în uniforme SMURD, cu priviri îngrijorate. Apoi unul mi-a zâmbit și mi-a spus că totul o să fie bine.

O colegă mi-a oferit un hanorac. Se pare că îmi rupseseră bluza ca să îmi poată face masaj cardiac. Din fericire , nu a fost nevoie. Colega mea le-a spus că am diabet și atunci le-a picat fisa: o criză de hipoglicemie. Adică o scădere bruscă a nivelului de zahăr din corp care poate provoca astfel de episoade.

Am suferit de diabet de când mă știu, dar nu trecusem niciodată prin așa ceva. Mi-a fost așa de rușine. De colegi, de profesori, și mai ales de oamenii ăștia care au trebuit să vină repede aici doar pentru că eu am sărit peste masa de dimineață.

Mi-au explicat că e normal, că toți diabeticii trec prin asta, dar nu m-a ajutat foarte tare. Iar acum am o nouă grijă în fiecare zi.

De parcă adolescența nu era și așa destul de grea.

*Întâmplările relatate în acest site sunt dramatizări creative menite să ajute la constientizarea efectelor hipoglicemiei.